miercuri, 23 noiembrie 2016

Lucrăm la sistemul de încălzire

Călătoria în State a fost o mare binecuvântare pentru noi,atât materială cât și spirituală.Am întâlnit oameni deosebiți care iubesc pe Domnul și trăiesc o viață dedicată Lui.Părtășiile cu ei și cu adunările lor au fost plăcute și ziditoare pentru noi. Cu banii aduși am finalizat dependințele din spatele adunării,camera centralei,magazia de lemne,un mic birou care poate fi folosit la nevoie ca dormitor și toaletele. Deasemeni am montat centrala care funcționează pe lemne și am pus caloriferele în camera mama și copilul,pe hol și în camera de sus unde funcționează biserica.Săptămâna viitoare vom începe lucrul la sistemul de încălzire din sala mare care va fi în pardoseală.Am primit un mare ajutor prin fratele Costel Popescu-prezbiter la adunarea din Vălenii de Munte,care ne-a făcut încălzirea și tot el o va finaliza și în sala mare.Nu numai că lucrează foarte bine dar,a avut bunăvoința să facă totul în Numele Domnului. Mulțumim Domnului și tuturor celor care,prin achiziționarea muzicii Mesagerilor Iubirii au donat pentru construcția adunării noastre.Domnul să vă răsplătească din belșug! Cu voia Lui,anul 2017 ,probabil în vară,sau în toamnă, nădăjduim să inaugurăm. Cu multă prețuire, Viorel Manolache

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu